De ce provocările de azi își au rădăcina în felul în care am perceput lumea ieri?

Știi momentul acela când simți că nu mai poți? Când provocările zilnice devin munți imposibili de escaladat? Răspunsul nu stă în cât de greu e azi, ci în felul în care ai învățat să vezi lumea ieri – atunci când mintea ta a ales să perceapă lucrurile doar în alb și negru: complet pozitive sau complet negative.

De ce vedem lucrurile doar în alb și negru?
Mintea noastră are un mod simplu și rapid de a interpreta lumea: ea caută să ne protejeze. În fața incertitudinii sau a pericolelor, mintea se gândește la totul în termeni clari și distinși, de tip „alb sau negru”. Acest mecanism are un scop bun în momente de criză, dar, atunci când devine un tipar constant, afectează modul în care vedem lumea și interacționăm cu ceilalți.

Cum funcționează această strategie mentală?
Atunci când percepem ceva ca fiind pozitiv, mintea ne îndeamnă să ne apropiem de acel lucru, formând atașamente. Sentimentul de siguranță și satisfacție pe care îl avem ne face să dorim să menținem acea experiență aproape de noi, să ne bucurăm de ea.
În schimb, atunci când percepem ceva ca fiind negativ, mintea noastră ne transmite să evităm sau să fugim de acel lucru, creând resentimente sau frici care ne țin departe de sursele care ne fac să ne simțim inconfortabil.
Aceste reacții sunt utile într-un context imediat, dar pe termen lung, ele pot deveni capcane. Atașamentele și resentimentele devin atât de puternice încât influențează modul în care vedem lumea și, adesea, ne blochează din a trăi în echilibru și armonie. Ele formează niște filtre subconștiente prin care interpretăm tot ce se întâmplă în jurul nostru.


Haide să vedem un caz concret
Imaginează-ți o situație din copilărie, poate o amintire legată de o persoană care ți-a lăsat o impresie puternică. Poate ai văzut un adult care arăta multă empatie: o persoană care avea grijă de ceilalți, asculta cu răbdare și oferea sprijin necondiționat. Această trăsătură a fost înregistrată în mintea ta ca fiind ideală, un model pe care ar trebui să îl urmezi: „Așa trebuie să fiu!”
Anii au trecut și ai preluat acest tipar. Ai devenit o persoană care încearcă mereu să fie empatică, să ajute și să fie acolo pentru ceilalți. Dar acum te întrebi, în adâncul tău:

De ce vin oamenii mereu să se plângă la mine?
Energia ta atrage acest comportament. Ai devenit un „salvator” perceput ca fiind mereu disponibil pentru ceilalți, chiar și atunci când propriile tale nevoi nu sunt împlinite.


De ce nu pot refuza pe nimeni?
Te-ai identificat atât de mult cu ideea că „a fi bun” înseamnă să pui mereu nevoile altora înaintea propriilor tale nevoi, încât îți este frică să spui „nu”. Există o teamă adâncă de a nu pierde imaginea idealizată a celui care ajută mereu.
De ce mă simt epuizat?
Încercând să fii mereu acolo pentru ceilalți, ai ajuns să îți ignori propriile nevoi, iar acest lucru îți afectează sănătatea fizică și emoțională. Empatia ta devine dezechilibrată, iar tu ajungi să te simți epuizat și nesatisfăcut.

Cum lucrezi cu acest atașament?
Procesul de eliberare începe prin a explora momentul în care ai creat acea percepție. Este important să te duci fix în acel moment și să îți aduci aminte ce anume ai învățat atunci despre tine și despre ceilalți. Când ești acolo, identifică ce acțiune îți place cel mai mult că face sau nu face acea persoană. Ce comportament te-a influențat profund și de ce l-ai considerat ideal? După ce ai identificat acest lucru, întreabă-te:

1. Ce costuri a avut persoana care a oferit sprijinul?
-a pierdut timp și energie.
-a creat așteptări imposibil de susținut.
-auitat să își prioritizeze propriile nevoi.
2. Ce a pierdut persoana care a fost ajutată?
-a devenit dependentă de ajutorul altora, pierzându-și autonomia.
-a pierdut încrederea în propriile abilități, neavând ocazia de a învăța să se descurce singură.
-a creat o așteptare constantă de sprijin din exterior, devenind incapabilă să își asume responsabilitatea propriei vieți.


Cum schimbă acest proces percepția?
Când începi să vezi atât avantajele, cât și dezavantajele fiecărui comportament, mintea ta începe să se apropie de un echilibru. În loc să fii prins în capcanele atașamentelor și resentimentelor, înveți să alegi conștient cum răspunzi situațiilor și relațiilor.
Echilibrul nu înseamnă să renunți la empatie sau sprijin, ci să înveți să le folosești într-un mod care îți respectă și nevoile tale. Când reușești acest lucru, vei simți o eliberare profundă, acea libertate de a fi complet, fără a mai depinde de validarea sau nevoile altora.